Uncategorized

Relația de cuplu 

Relația de cuplu.                                                  Aşa că am ajuns să cerem foarte multe lucruri într-o relaţie, de la un partener de cuplu. Cerem să ne fie aproape, să ne înţeleagă, să ne fie prieten, să ne susţină, să ne încurajeze, să ne aprobe, să ne accepte, să fie părinte pentru copiii noştri, să contribuie financiar, să ne iubească , de ce nu chiar necondiţionat, să ne accepte şi să ne înţeleagă stările, să ne asculte, să empatizeze, să-şi dea cu părerea, să fie prezent, să petreacă timp cu noi.
Şi astfel punem o imensă presiune asupra relaţiei. Vrem totul, avem aşteptări, considerăm că ni se cuvin lucruri şi când nu ni se îndeplinesc aşteptările devenim dezamăgiţi de persoană de lângă noi şi constatăm că nu suntem fericiţi în relaţie. Ajungem astfel să gândim tot mai mult şi tot mai des lucruri negative despre relaţia noastră, despre partenerul nostru şi chiar despre noi înşine. Iar gândurile noastre ne provoacă emoti. În astfel de cazuri, emoţiile sunt negative și ne determina să adoptăm de asemenea comportamente negative care de cele mai multe ori distrug ceea ce a mai rămas din relaţie.
Poate că aici greşesc cei mai mulţi oameni. Pentru că de aici pleacă nefericirea în relaţii. De la aşteptările noastre nerealiste care ne determină gânduri negatve ce ne macină interiorul şi ne transformă exteriorul.
Am mai spus-o şi am s-o repet: lucrurile sunt simple, nouă ne place să le complicăm. Pentru că în realitate sunt câteva adevăruri care, odata luate în calcul, au potenţialul de a ne readuce sau de a ne menţine în relaţii dacă suntem dispuşi să le înţelegem şi să le acceptăm. Totul pleacă de la mentalitate şi de la schimbarea perspectivei.

Să fii fericit în cuplu nu e chiar aşa de greu. Este în primul rând o alegere.                Www.monika-efimov.com                            

 Monika Efimov Master Coach mail:monika.efimov@academyforcoach.com, tel:0045.50374075

Leave a Reply